Am ajuns in Marrakech de unde a doua zi am plecat spre muntii Atlas avind ca scop escaladarea celui mai inalt varf din masivul Toubkal .
Am ajuns a doua zi pe la ora unu la amiaza in satul Imlil – poarta de plecare pentru noi catre masivul Toubkal. De aici de unde ne-a lasat masina am luat-o la drum pe o carare care inca o jumatate de ora a mai mers prin sat dupa care am intrat pe o vale foarte mare si plina de bolovani si care aveai impresia ca e valea unui mare rau. Dupa aproape o ora de la plecarea noastra de la masina am inceput efectiv sa urcam in zig zag pe carare si sa castigam altitudine. Mi-am dat seama ca eram deja in Parcul National Toubkal dupa ce am trecut pe linga un panou pe care erau imagini cu flora si fauna din masiv.
Vreme buna cu soare si nu foarte cald ,numai buna de urcat .
Din loc in loc pe poteca noastra am intilnit vanzatori care aveau suc rece, fructe si tot felul de minerale frumos colorate. La inceput poteca merge pe partea stinga dupa care traversam un rau peste un podulet spre dreapta, trecem printr un loc mai mare cu vanzatori de tot felul si de aici incepem sa urcam mai sustinut pe poteca care castiga inaltime destul de bine.
Stiam din documentarea mea despre munte ca escaladarea muntelui pe ruta obisnuită cea pe care eram si noi durează trei zile. In prima zi trebuia sa ajungem la 3 207 de metri unde sunt doua refugii. Dupa cinci ore de urcat nu foarte repede si tot cu povesti am ajuns in locul de unde se vedeau cele doua refugii.
Am ajuns la refugiul Toubka – Les Mouflons ..
A doua zi destul de devreme, cam pe la sase, ne echipam cu totii cu bocanci si coltari si o luam pe vale in sus. Impreuna cu grupul nostru au mai plecat de la refugiu tot la sase si alte grupuri de nemti, englezi, francezi si, evident, marocani . Ziua, dupa toate informatile noastre, se anunta a fi excelenta, cu soare, fara vant si cer senin. De la refugiu in sus toata zona era acoperita cu zapada destul de mare.
Chiar la cateva minute de la plecarea noastra din refugiu a inceput sa sufle un vant puternic si rece. Ce frumoasa e valea asta pe care urcam , parca seamana foarte mult cu Valea Sambetei din Fagaras.
Dupa o jumatate de ora ajungem intr o zona pe vale unde intram pe un culoar de stinca ca si un jgheab mare si dupa ce iesim vedem inca o portiune destul de inclinata care se termina cu o fereastra destul de asemanatoarea cu cea din fereastra mare a Sambetei din Fagaras.
Am ajuns in fereastra care se termina brusc cu un perete . Stau la soare si incep sa fac niste poze frumoase cu toata valea care era sub mine. Dupa acea am facut un lung traverseu si destul de riscant spre stinga din cauza ca zapada incepea sa se moaie de la caldura si panta era destul de inclinata ne-am dat seama ca traverseul nostru se termina brusc cu un alt perete fara a avea posibilitatea sa ne continuam drumul nostru catre varf . Asa ca am luat cu toti o decizie inteleapta de a nu continua drumul pe acolo .
La coborare eu am avut probleme cu faptul ca s-a inmuiat zapada pentru ca mi se tot lipea de coltari si pe talpa bocancilor .
Am ajuns cu toti la refugiu dupa o zi frumoasa de aclimatizare cu muntele si cu altitudinea . Cu totii ne simteam bine cu sanatatea , cu moralul , eram veseli si asteptam a doua zi sa urcam pe varful “Jebel Toubkal”. Luminita si Calin au trebuit sa cobore a doua zi pentru ca s-au inteles cu niste prieteni de ai lor din Casa Blanca sa mearga pe la ei, asa ca am ramas doar noi sase . Dis de dimineata am mancat si ne-am echipat pentru ziua de varf. Mai devreme cu ceva ca si inainte cu o zi , ne-am echipat si am pornit in sus unde dupa cativa metri am luat-o in stinga catre o fereastra mica care se vedea destul de departe. Cararea merge destul de direct in sus si trece printr-o portiune cu niste mici casacade inghetate. S-a pornit din nou vantul dar de data asta un vant si mai puternic ca si dimineata trecuta. Nu era foarte frig, undeva la minus cinci dupa pararea mea dar datorita vantului aveai impresia ca e mult mai frig, mai ales cand venea de sus rafale de vant. Vedeam cum vin de sus din creasta vartejuri de vant …la fiecare vartej ma asteptam sa ma ocoleasca si sa nu vina pe mine.
Fantastic cat de tare bate vantul si cat de rece este datorita vantului asta foarte puternic. Chiar m-am gandit pentru cateva momente la temperaturile de 30 de grade de grade de jos din Marrakech si la clima blinda din Maroc. Dar noi acuma suntem la peste 4 000 de metri in muntii Atlas si, desi suntem pe continentul African conditile meteo sunt de plina iarn. Dar si momentele astea de vant si frig fac parte din alpinism, muntele, pentru cei care il iubesc, este frumos in orice conditii meteo. La un moment dat cum urc prin frig si vant imi ridic privirea si vad destul de aproape de mine ca si o vale inchisa, oare pe unde sa mearga traseul nostru catre varf ? Sau sa fie doar o iluzie faptul ca valea este inchisa? Dupa ce am mai urcat vre-o doua sute de metri ii vad pe restul din grup cum o iau spre dreapta. Valea pe care am vazut-o mai de jos intradevar era inchisa dar traseul nostru o ia catre dreapta si dupa ce am facut un traverseu spre stinga am ajuns intro portiune in care sa terminat cu zapada si cu vantul foarte puternic pe care l-am suferit pe vale. Am avut mai devreme momente in care nu mai credeam ca vom continua pe asa un vant puternic, dar moralul nostru si-a revenit cand am dat de o zona fara zapada si fara vant, ba chiar era placut.
A trebuit fiecare din noi sa ne oprim si sa ne dam jos de pe bocanci coltarii care nu ne mai trebuiau pe zona asta unde nu era deloc zapada. M-am intilnit cu Cristi si Ionut cu care am inceput sa urcam pe poteca catre varf.
La un moment dat Cristi i–mi zice: Vezi varful? …Nu i zic eu …Cum nu il vezi ..oprestete si uitate in dreapta …ma opresc in locul unde mi-a zis Cristi si ma uit in dreapta si atunci vad trepiedul de pe varf….da suntem destul de aproape de varf …acuma eram foarte convins ca o sa ajung pe varf. Ce bine. Abia astept sa fiu pe cel mai inalt varf din Maroc. La ora zece, ora Marocului, am ajuns ajuns pe varf eu, Cristi si Ionut.
Suntem cu toti pe varful Jebel Toubkal 4 167 m, ne felicitam reciproc si incepem sa ne facem pozele de varf. Bucurie mare. Pe varf este un trepied mare din metal si ai o panorama superba, in spre dreapta se vedea in departate o mare de nori, un plafon de nori foarte frumos. Fac poze multe si ma bucur de privelisetea de sub mine. Este fantastic sentimentul de fiecare data cand ajuns desupra norilor, este un sentiment atit de puternic care te face sa revii din nou si din nou indiferent prin cate ai trecut pana sa ajungi pe varf. Am uitat tot vantul si frigul care l-am suferit mai jos cu o ora inainte.
Am facut pozele de grup cu drapelul Romaniei si cu drapelul Clubului Alpin Roman dupa care am pornit in jos. In ziua de varf am coborat tot muntele pentru ca ne astepta masina care ne-am dus la Oceanul Atlantic.
O experienta frumoasa, un alt munte de peste 4 000 de metri urcat, un munte pe continentul African urcat in conditii de iarna. A fost frumos si ieftin in comparatie cu alte zone de pe continent. Clubul Alpin Roman sectia Cluj a fost din nou la inaltime.
Adrian Negrean
Clubul Alpin Roman sectia Cluj
Clubul Alpin Roman 